Somonul este un peste care a castigat foarte multa popularitate in ultimii ani si se gaseste in mai toate magazinele si restaurantele de la noi. Este si unul dintre pestii care imi plac, atat pentru gust, cat si pentru versatilitatea lui in retete, iar deloc de neglijat este faptul ca nu are oase si e usor de mancat. In plus, incerc sa includ in dieta noastra peste, mai ales salbatic atunci cand gasesc, pentru a beneficia de aportul de proteine, acizi Omega-3 si vitamina D.
Totusi, pana de curand, singurul tip de somon pe care il mancasem fusese cel de acvacultura, pe care il gaseam cel mai des in magazinele sau restaurantele in care obisnuiesc sa merg. Vazusem in anumite retete de pe blogurile din strainatate bucati de somon care aratau diferit (in principal culoarea) si vedeam ca folosesc anumite specii de somon, dar nici prin cap nu-mi trecea ca ar fi accesibile si la noi.
Recunosc, nu m-am uitat prea des dupa somon in zona de produse congelate, nestiind ca acolo se pot gasi si alte tipuri de somon, mai exact specii de somon salbatic din Alaska.
Saptamana trecuta am primit din partea Alaska Sea Food un pachet cu somon salbatic de Alaska congelat, afumat si icre de somon pentru a le testa si a le include in retete. Am fost uimita sa descopar un peste destul de diferit de somonul cu care eram obisnuita. Somonul Sockeye are o culoare portocaliu rosiatica incredibil de intensa. Aceasta este culoarea sa naturala, datorata unei substante, astaxantina, regasita in crustaceele si algele cu care se hraneste somonul salbatic.
Din prezentarea celor de la Alaska Sea Food am aflat si faptul ca Alaska este zona maritima protejata, iar capturarea pestelui se realizeaza respectand reglementari stricte ce urmaresc protejarea mediului si asigurarea continuitatii rezervelor naturale de peste.
De asemenea, procesul de congelare se realizeaza la scurt timp (in cateva ore) dupa capturare. Mai multe detalii puteti gasi pe www.alaskaseafood.ro/Alaska.
Ce am observat eu diferit la somonul salbatic Sockeye fata de cel de acvacultura a fost in primul rand culoarea intensa. Apoi am sesizat ca are o textura mai carnoasa, nu este la fel de gras precum somonul de crescatorie, implicit are mai putine calorii si nu are mirosul si nici gustul de peste atat de puternic. Mie mi-a placut foarte mult acest tip de somon si cu siguranta il voi cauta de acum inainte in magazine pentru a-l include in meniu. El se gaseste in majoritatea supermarket-urilor, in special in zona de produse congelate. Pe site-ul alaskaseafood.ro gasiti toate magazinele si producatorii ce importa aceste produse in Romania.
Mai jos va las o reteta extrem de simpla care pune in valoare somonul salbatic. Alaturi de cartofi noi copti si sparanghel crocant este un adevarat festin.
- un file de somon salbatic Sockeye (aprox. 500 gr)
- 2 linguri de zeama de lamaie
- o lingura de ulei de masline
- sare
- piper
- 50 gr unt
- 2 linguri de zeama de lamaie
- 2 catei de usturoi
- 2 linguri de vin alb
- o lingura de smantana lichida
- o lingurita de patrunjel tocat
- o lingurita de marar tocat
- sare
- piper
- 500 gr cartofi noi
- 400 gr sparanghel
- 2 linguri de unt
- sare
- piper
- boia dulce
- Cuptorul se preincalzeste la 200 de grade.
- Mai intai se pregatesc cartofii, caci ei au nevoie de cel mai mult timp. Se pun in apa fierbinte si se fierb timp de 10-15 minute, pana cand se pot intepa usor cu o furculita. Se scurg de apa si se pun intr-o tava.
- Se adauga o lingura de unt, sare, piper si boia si se amesteca bine.
- Se baga tava in cuptor pentru 20 de minute, pana cand cartofii se rumenesc.
- Pentru sos se pun intr-o craticioara untul, zeama de lamaie si usturoiul zdrobit. Se pune pe foc mic si se da in clocot.
- Se adauga vinul, smantana, apoi sare si piper, se aduc iar la punctul de fierbere, apoi se opreste focul.
- Se adauga mararul si patrunjelul tocat si se amesteca.
- Sparanghelul se opareste timp de 2 minute, apoi, inainte cu 5 minute de a fi gata somonul, se trage la tigaie cu o lingura de unt, cam 2 minute pe fiecare parte. Se condimenteaza cu sare si piper.
- Dupa ce se scot cartofii din cuptor, temperatura se scade la 190 de grade.
- Fileul de somon se scoate la temperatura camerei cu 10-15 minute inainte de a-l gati.
- Se absoarbe umezeala de pe el cu un prosop de hartie, apoi se unge cu un amestec de zeama de lamaie si ulei de masline.
- Se condimenteaza cu sare si piper.
- Se coace pentru 13-15 minute la 190 de grade. Poate parea putin timp, insa este suficient pentru acest tip de carne, mai ales daca fileul este subtire.
- Somonul se serveste cu sosul de unt si usturoi si cu garnitura de cartofi copti si sparanghel.
*Acest articol a fost realizat in parteneriat cu Alaska Seafood Romania.
Leave a Reply