Am făcut această rețetă de 4 sau 5 ori până acum și de fiecare dată s-a lăsat cu declarații de dragoste la adresa ei. Am știut de prima dată că va urca în topul mâncărurilor noastre preferate.
Chifteluțele se pregătesc în aproximativ 15 minute, apoi se coc în cuptor pentru 30 de minute, timp în care se face sosul. La final se adaugă chifteluțele în el și masa e gata. Dacă doriți, puteți face și niște lipii rapide care merg de minune înmuiate în sos, însă dacă vreți o variantă mai rapidă, e numai bun și un orez basmati fiert.
Chiar dacă lista de ingrediente pentru sos este lungă, sfatul meu e să nu vă lăsați intimidați și să încercați să pregătiți rețeta și dacă nu aveți toate condimentele, pentru că preparatul final poate ieși delicios chiar dacă nu le folosiți pe toate. Eu zic că ați putea omite, fară a sacrifica complet gustul, boabele de muștar, garam masala (puteți folosi 1/2 linguriță de chimion), frunzele de curry și pe cele de kaffir lime, batonul de scorțișoară. Totuși, dacă alegeți să cumpărați aceste condimente, ele rezistă foarte mult timp și pot fi folosite în diverse rețete, așa că ar merita să le aveți la îndemăna.
- 500 gr carne tocată pui
- 2 căței usturoi
- o lingură pătrunjel tocat
- ½ lingură ghimbir ras
- o ceapă mică tocată mărunt
- 30 gr pesmet
- 1 ou
- o lingură sos de soia (opțional)
- ½ linguriță sare
- ½ linguriță garam masala
- o lingură miso (optional)
- 2 linguri de ulei de măsline
- o linguriță de boabe de muștar
- o ceapă tocată
- 3 căței de usturoi
- o lingură de ghimbir ras
- ½ ardei iute tocat
- o linguriță de garam masala
- ½ linguriță turmeric
- o lingură de pastă de tomate
- 400 ml de lapte de cocos
- 400 ml rosii pasate
- 100 ml supă concentrată de pui
- 2 frunze de kaffir lime
- 3 frunze de curry
- ½ de baton de scorțișoară
- o linguriță de sare
- 150 g fasole verde congelată
- 150 g mazăre congelată
- Se preîncălzește cuptorul la 190 grade, căldură sus și jos.
- Toate ingredientele pentru chiftele se amestecă bine, apoi se formează aprox. 23 chiftele rotunde.
- Se așază într-o tavă cu hârtie de copt și se bagă în cuptor pentru 30 de minute.
- În tigaie se pun uleiul și o boabele de muștar, care se prăjesc 1 minut.
- Se adaugă ceapa tocată, 3 căței de usturoi zdrobiți, ghimbirul, ardeiul iute tocat, garam masala, turmericul și se prăjesc 3-4 minute. Dacă se lipesc de tigaie, se adaugă puțină apă.
- Se adaugă pasta de tomate și se mai prăjesc 2 minute.
- Se adaugă laptele de cocos, roșiile pasate, supă, frunzele de kaffir lime și cele de curry, scorțișoara, sarea și se lasă la fiert pe foc mic, 20-25 de minute. Se mai amestecă din când în când pentru că sosul scade și se lipește.
- Dacă sosul e prea acru, se poate adăuga o linguriță de zahăr pentru a regla aciditatea.
- În ultimele 10 minute se adaugă fasolea verde și mazărea.
- La final se adaugă chiftelele și se mai țin toate pe foc 2-3 minute.
Leave a Reply