• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Taste Bazaar

taste bazaar

  • Retete
    • Toate retetele
    • mic dejun
    • aperitive
    • fel principal
    • vegetarian
    • desert
    • bauturi
  • travel
  • Despre
  • Contact

Pandispan cu visine

18/06/2017 By Andreea 24 Comments

Daca m-ati fi intrebat acum doua saptamani ce parere am despre pandispanul cu visine, cred ca as fi raspuns ca e ok, insa de pe un platou cu alte prajituri, cu siguranta prima alegere ar fi fost alta. Probabil ca acest lucru se datoreaza faptului ca am mancat atat de mult pandispan cu visine cand eram mica, incat am ajuns sa il consider banal in comparatie cu retetele pe care le-am descoperit mai tarziu. Totusi, daca stau bine sa ma gandesc, atunci imi placea la nebunie si eram super entuziasmata cand mai scotea mama cate o punga de visine de la congelator si ne surprindea cu un astfel de desert in mijlocul iernii.

Acum doua saptamani, intorcandu-ne din scurta vacanta in Transilvania, am oprit pe marginea drumului sa cumpar niste cirese, insa doamna avea si cateva visine, primele culese anul acesta. Stiindu-l pe Madalin mare fan, am cumparat kilogramul pe care doamna il mai avea. Odata ajunsi acasa, am mancat cateva, insa fiind destul de acre, ne-am concentrat mai mult pe cirese, asa ca visinele au ajuns in frigider, unde au ramas vreo cinci zile. Urmatorul weekend, am decis ca soarta lor trebuie sa ia forma unui desert, iar primul care mi-a venit in minte a fost acest pandispan cu visine. Nu mai facusem aceasta reteta, asa ca am pus mana pe telefon si am sunat-o pe mama sa ii cer reteta, insa nu mi-a raspuns la telefon. Mi-am amintit ca ea mereu mi-a spus despre reteta de pandispan ca e foarte simplu de retinut: 6 – 6 – 6, adica 6 oua, 6 linguri de zahar, 6 linguri de faina. Ce imi mai spunea mama de fiecare data era “eu nu pun niciodata praf de copt sau ulei”, asa ca am respectat regula si nu le-am folosit nici eu. Ce am pus in plus, a fost miezul unei pastai de vanilie, dar nu e o tragedie daca nu aveti. Cat despre tehnica, stiam foarte clar ce trebuie sa fac, pentru ca o vazusem pe mama de zeci de ori facandu-l, asa ca m-am pus pe treaba.

In afara de timpul petrecut pentru a curata visinile, tot procesul de preparare a fost foarte rapid. Cred ca nu a durat mai mult de 10 minute din momentul in care spargeam ouale si pana in momentul in care am bagat tava in cuptor. Asta a fost prima revelatie. A doua a fost in momentul in care am muscat din bucata de blat pufos, usor gumat, ca o bezea marshmallow, insotit la fiecare bucatica de visinele acrisoare. Nici n-am apucat sa respir si am bagat trei bucati. Nu-mi venea sa cred ca am ignorat acest desert tot timpul asta. Initial imi imaginam ca o sa impart tuturor vecinilor, dar in realitate, a doua zi nu mai ramasese nicio urma.

Cateva zile mai tarziu, mai aveam o mana de visine (da, din aceleasi visine – se pare ca au fost foarte rezistente), dar si cateva capsuni si vreo 3 caise, toate usor trecute. Ideea salvatoare a fost sa mai fac inca un pandispan, de data asta cu aceasta combinatie de 3 fructe, asa ca seara, dupa ce am ajuns de la serviciu, m-am pus pe treaba. A fost foarte gustos si s-a terminat la fel de repede, insa gandul meu a ramas tot la cel cu visine. Asa ca azi ma gandesc cum sa mai fac rost de ele si sa ma pregatesc o tava. Somebody stop me!


Pandispan cu visine
 
Print
Timp de preparare
45 mins
Timp de gatire
30 mins
Timp total
1 hour 15 mins
 
Portii: 15
Ingrediente
  • 500 gr visine (optional, alte fructe: capsuni, caise, cirese)
  • 6 oua
  • 6 linguri de zahar
  • 6 linguri de faina alba
  • o pastaie de vanilie
  • un praf de sare
  • o lingura de faina pentru a acoperi visinele
  • o lingura de zahar pudra
Preparare
  1. Curata visinele de samburi si codite. Scurge-le bine de zeama.
  2. Preincalzeste cuptorul la 170 de grade (caldura sus si jos, la cuptorul electric).
  3. Pregateste o tava de prajituri (aprox 30 x 40 cm) si intinde in ea hartie de copt. Unge hartia cu unt/ ulei si presara peste ea o lingura de faina.
  4. Separa albusurile de galbenusuri.
  5. Intr-un castron mai mare, mixeaza albusurile cu un praf de sare, in jur de 5 minute, pana cand se transforma intr-o spuma tare.
  6. Adauga zaharul peste albusuri, treptat, si mixeaza timp de 5-7 minute, pana cand obtii o bezea lucioasa.
  7. Adauga miezul pastaii de vanilie peste galbenusuri, amesteca-le bine cu o furculita si incorporeaza-le in bezea, cu ajutorul unei spatule de silicon. Amesteca usor, de cateva ori, de jos in sus, fara a mixa prea mult.
  8. Adauga faina deodata si amesteca la fel ca mai inainte, de cateva ori, pana cand se distribuie egal in compozitie. Nu exagera cu amestecatul pentru ca aluatul nu va mai creste.
  9. Toarna compozitia in tava, niveleaz-o usor cu spatula si aseaza fructele uniform.
  10. Tavaleste visinele prin faina si aseaza-le pe deasupra aluatului.
  11. Baga tava la copt timp de 25-30 de minute, pana cand prajitura de rumeneste usor si daca introduci o scobitoare in blat, aceasta iese uscata.
  12. Dupa ce scoti prajitura din cuptor, cerne zaharul pudra pe deasupra. Las-o sa se raceasca inainte de a o taia.
3.5.3226

Save

Save

Save

Save

Save

Articole asemanatoare:

  • Clafoutis cu visineClafoutis cu visine
  • Parfait cu brownie si mousse de ciocolata cu visineParfait cu brownie si mousse de ciocolata cu visine
  • Prajitura cu prune si bezea cu migdalePrajitura cu prune si bezea cu migdale
  • Tort cu pere, migdale si ciocolata si 6 ani de Taste BazaarTort cu pere, migdale si ciocolata si 6 ani de Taste Bazaar

Filed Under: desert, retete Tagged With: fructe, pandispan, visine

Previous Post: « Quiche cu sparanghel si somon
Next Post: Inghetata de ananas, mango si banane »

Reader Interactions

Comments

  1. Ioana Sisca says

    03/02/2019 at 6:13 pm

    Asa pandispan bun nu am mancat niciodata (si am facut si am mancat de cateva ori). Credeam ca sunt doar mituri retetele fara praf de copt si fara ulei dar uite ca functioneaza excelent. Multumesc de reteta !

    Reply
    • Andreea says

      02/04/2019 at 8:56 am

      Wow, ce mesaj frumos, mltumesc tare mult pentru el! Ma bucur ca ti-a placut!

      Reply
    • Clara says

      07/04/2020 at 5:40 pm

      Geniala reteta, atat de simpla. Multumesc.

      Reply
      • Andreea says

        27/05/2020 at 9:23 pm

        Multumesc pentru feedback, Clara!

        Reply
    • Andreea says

      23/04/2022 at 6:38 pm

      Multumim pt reteta. Mi-a iesit fix ca în poze si e super gustos 😊

      Reply
      • Andreea says

        10/05/2022 at 6:45 pm

        Ma bucur ca ti-a placut, Andreea!

        Reply
        • Ana says

          29/05/2022 at 6:54 pm

          Super bună rețetă si cu puține calorii. Nu credeam ca merge si fără ulei

          Reply
          • Andreea says

            05/06/2022 at 9:31 am

            Ma bucur ca ti-a placut!

  2. Andreea says

    16/05/2020 at 11:47 am

    De-li-cios!
    L-am preparat usor si a iesit pufos si gustos. Eu am folosit zmeura in loc de visine.
    Multumesc pentru reteta!

    Reply
    • Andreea says

      18/05/2020 at 5:46 pm

      CU drag, ma bucur ca ti-a placut :).

      Reply
    • Andreea says

      27/05/2020 at 8:55 pm

      Ma bucur ca ti-a placut! Da, iese bun cu tot felul de fructe: capsuni, zmeura, caise, piersici, visine, cirese, prune :).

      Reply
  3. Daniela Divoiu says

    03/06/2020 at 12:25 pm

    Buna! Cu ce pot inlocui zaharul, astfel incatsa-i pot da si copilului? 🙂 zahar de cocos? Sirop de artar?
    Multumesc!

    Reply
    • Andreea says

      06/06/2020 at 11:45 am

      Buna! Nu am incercat, dar eu as elimina zaharul complet. Probabil va iesi mai putin umflat, dar cred ca merge. Incearca o portie mica, sa vezi cum e.

      Reply
    • Alina Maria says

      29/01/2021 at 11:20 pm

      Am testat eu acum pentru fetita mea de 1a3l cu o jumătate de porție. Respectiv 3 oua, 3 linguri faina și 3 lingurițe de miere. Delicios ❤️
      Am gustat și noi adulții din ea, pe ale noastre am pudrat zahar.
      Îți tare mulțumesc pentru rețeta!

      Reply
      • Andreea says

        02/02/2021 at 11:14 pm

        Ma bucur mult ca a iesit bine cu miere si ca v-a placut. Multumesc pentru feedback!

        Reply
  4. Diana says

    28/06/2020 at 7:48 pm

    Buna! Oare cate g de faina însemna cele 6 linguri. Cred ca ar fi utila aceasta informație pentru cei mai nepricepuți in aproximari, ca mine. Mulțumesc!

    Reply
    • Andreea says

      04/07/2020 at 8:55 pm

      Cred ca ar fi aproximativ 20 de grame. Poti cauta pe net, se gasesc astfel de conversii pentru mai toate ingredientele.

      Reply
      • Diana says

        06/07/2020 at 10:34 pm

        Nu ma gândisem la asta, o sa caut. Mulțumesc!

        Reply
  5. Carmen says

    09/07/2020 at 4:23 pm

    Multumesc pentru reteta! Astazi am facut pentru prima data pandispan si a iesit perfect!

    Reply
    • Andreea says

      01/12/2020 at 1:12 pm

      Ma bucur ca ti-a placut, multumesc pentru feedback, Carmen!

      Reply
  6. Diana Doru says

    19/08/2020 at 6:57 pm

    Exceptional!!
    Este a 3-a oara cand il prepar si vreau sa spun ca la inceput am fost oarecum sceptica, având in vedere faptul ca nu contine ulei sau praf de copt, nu ma gandeam sa imi iasa asa de bun!
    Multumesc de retata!!

    Reply
    • Andreea says

      01/12/2020 at 1:08 pm

      Cu mare drag! Ma bucur mult ca ti-a placur, Diana!

      Reply
  7. Madalina-Stefania says

    21/10/2020 at 5:03 pm

    buna! se poate face acest pandispan si cu fructe de padure congelate? multumesc

    Reply
    • Andreea says

      01/12/2020 at 12:55 pm

      Buna! Da, se poate. Sa le dai usor prin faina, asa congelate, inainte de a le pune peste aluat.

      Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Primary Sidebar

Bine ai venit pe Taste Bazaar! Eu sunt Andreea si pe Taste Bazaar scriu despre ce si cum gatesc si ce descoperiri culinare fac pe acasa sau in vacante. Poti citi mai multe despre mine aici.

  • E-mail
  • Facebook
  • Instagram
  • Pinterest
  • YouTube

Cauta pe blog

Calatorii

Aventura greceasca

Cu bazaarul in vacanta: Toscana

Mai multe calatorii →

Deserturi

Pasteis de nata

Gomboti (galuste cu prune)

Mai multe deserturi →

Idei pentru mic dejun

Scrambled eggs (oua cremoase)

Pancakes cu ricotta

Mai multe idei pentru mic dejun →

Aperitive

Pasta de fasole alba si ardei copti

Cauliflower toasts (sandvisuri calde cu conopida)

Mai multe idei de aperitive →

Fel principal

Creveti saganaki

Vinete la cuptor cu sos de iaurt

Mai multe idei de fel principal →

Copyright © 2022 · Taste Bazaar ·