• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Taste Bazaar

taste bazaar

  • Retete
    • Toate retetele
    • mic dejun
    • aperitive
    • fel principal
    • vegetarian
    • desert
    • bauturi
  • travel
  • Despre
  • Contact

Un an de Taste Bazaar si un tortulet cu fistic

26/02/2012 By Andreea 16 Comments

Acum un an pe vremea asta publicam timid prima reteta pe blog. Hummus-ul avea sa devina una din gustarile mele de capatai dar si inceputul unei frumoase experiente. Imi aduc aminte cum stateam cu o seara inainte in fata calculatorului si cautam un nume pentru blog. Am facut brainstorming, am analizat alte bloguri, am cautat cuvinte cheie, pana cand am gasit ceva dupa vreo trei ore. Si pentru ca eram nerabdatoare sa ma apuc de scris, a ramas varianta asta: Taste Bazaar. Atunci eram un pic sceptica dar acum e al doilea nume al meu :). Blogul asta e cel mai bun lucru pe care l-am putut face intr-o vineri seara, in februarie anul trecut. Deci, sa il sarbatorim cu un tort cu fistic! 🙂
  tort cu fistic
 Habar n-aveam eu acum un an, ce ma astepta. Cati oameni frumosi aveam sa cunosc, la cate evenimente minunate urma sa particip si cat de mult urma sa ma dezvolt din punct de vedere culinar si fotografic.

In anul acesta am invatat ce inseamna pasiunea adevarata si ca nu exista sacrificiu, daca iti place ce faci. Faptul ca ma trezesc cu o ora mai devreme ca sa apuc sa pregatesc mancare proaspata pe care sa o pozez in lumina naturala, a devenit ceva obisnuit. Sa stau un weekend intreg in casa pentru a pregati o masa completa pe care sa o public pe blog in urmatoarea saptamana, e ceva ce fac cu placere. Iar cititul retetelor si informatiilor despre nutritie au luat locul rasfoirii  siteurilor de moda.

Imi place blogul asta pentru ca ma dezmorteste. Pentru ca-mi ofera o alternativa de  exprimare si pentru ca ma determina sa aflu mai multe si sa ma reinventez. Si cel mai mult imi place cand ma uit in urma si recitesc cu drag cum m-am simtit intr-o vacanta, cum a fost prima mea cina cu prieteni din blogosfera culinara sau cat de norocoasa pot fi 🙂.
Cand peste toate astea vin si prieteni noi, cu aceeasi pasiune, care te sustin si cu care participi la proiecte inedite, n-ai cum sa nu fii recunoscator si motivat sa devii mai bun.
Asta imi doresc eu pentru urmatorul an de blog. Sa-l  fac mai bun. Sa postez mai des, sa fac poze mai frumoase si sa conving pe cat mai multa lume ca gatitul acasa e  sanatos si simplu si poate fi practicat de oricine.
Cineva a vrut sa se asigure ca ma tin de cuvant, cel putin in ceea ce priveste aspectul fotografic, asa ca mi-a facut cadou ceva ce-mi doream de mult timp si m-a facut cea mai fericita fotografa de mancare incepatoare 🙂. Am primit un blitz extern! Iupiii! L-am testat deja si pot spune ca acum inteleg de ce este atat de necesar.
Pentru ca vreau sa termin postarea asta chiar de ziua blogului si sa nu ma prinda ziua de maine, trec la reteta pe care am ales-o pentru acest eveniment. Am vrut sa fie simpla si fara creme aducatoare de calorii :P.
Ieri, in timp ce ne rasfatam ca fetele (cu Andie, Catalina si Lavinia) la un brunch la Simbio, am rasfoit o carticica cu torturi, de unde am ales sa adaptez o reteta cu fistic.
Pentru blat am folosit:
4 oua mari
100 de grame de zahar brun brut pudra (Sanovita)
125 ml ulei de rapita
110 grame de faina integrala
110 grame de gris
o lingura jumatate de praf de copt
un praf de sare
150 de grame de fistic crud taiat marunt
o lingurita de coaja de lamaie
Pentru sirop aveti nevoie de 3 linguri de miere, apa si doua linguri de zeama de lamaie. Pentru decor, mai sunt necesare cam 50 de grame de fistic maruntit.
Mai intai se mixeaza ouale cu zaharul cam 5 minute. Apoi se adauga uleiul, cate putin si apoi faina amestecata cu gris, praful de copt si sarea. La final se adauga fisticul si coaja de lamaie. Eu am avut fistic in coaja si a trebuit sa-l curat. Din 250 de grame de fistic intreg, ies aproximativ 130 de grame de miez.
Daca vi se pare prea moale compozitia, sa stiti ca asa trebuie sa fie. Se toarna intr-o tava de tort, pe care se aseaza hartie de copt si se baga in cuptorul preincalzit la 170 de grade pentru 30-35 de minute. Sau pana cand scobitoarea iese curata.
tort-cu-fistic-6 
Blatul iese putin uscat, probabil de la gris, asa ca are nevoie de un sirop care sa-l inmoaie. Asa ca, trebuie sa fierbeti cam 100 ml de apa cu  3 linguri pline cu miere si doua de zeama de lamaie, pana cand se formeaza un sirop (cam 10 minute).
Cand scoateti blatul din cuptor, cat inca e fierbinte, trebuie sa-l intepati (cu scobitoarea) de vreo 20 de ori pe toata suprafata lui si apoi sa il ungeti cu sirop. Apoi, asezati si fisticul pe deasupra ca sa se lipeasca. 
tort cu fistic
Tortul are o textura crocanta si usor faramicioasa. Eu am pus langa o feliuta, o lingura de  iaurt grecesc. Daca prajitura nu e destul de dulce pentru voi, atunci puteti amesteca in iaurt si putina miere.
  tort cu fistic
Si cu asta am incheiat, ca mi se lipesc ochii de somn 🙂. La multi ani, blogule! Sa cresti mare si frumos! 🙂
tort cu fistic

Save

Articole asemanatoare:

  • Prajitura cu portocale rosii la aniversarePrajitura cu portocale rosii la aniversare
  • Tort de ciocolata cu maia si crema de alune (fara lactate)Tort de ciocolata cu maia si crema de alune (fara lactate)
  • O noua aniversare, un nou tortO noua aniversare, un nou tort
  • Biscotti cu fistic si merisoareBiscotti cu fistic si merisoare

Filed Under: desert, news Tagged With: desert, fistic, tort

Previous Post: « Salata de dovleac si quinoa
Next Post: Briose cu morcovi si crema de caju »

Reader Interactions

Comments

  1. Cătălina says

    26/02/2012 at 8:53 pm

    La multi ani Tastebazaar! Si o maaaaare imbratisare de la Cata si Ana (OK, doua maaaari imbratisari).

    Reply
  2. Mariana says

    26/02/2012 at 9:01 pm

    La multi, sanatosi, voiosi, gustosi ani, Tastebazaar! 🙂

    Reply
  3. Andreea says

    26/02/2012 at 9:03 pm

    Multumesc mult de tot! Va imbratisez si eu! :*

    Reply
  4. Mihaela says

    27/02/2012 at 6:10 am

    La multi ani! la cat mai multe retete 🙂

    Reply
  5. Sisters'Kitchen says

    27/02/2012 at 6:41 am

    La Multi Ani frumosi si deliciosi!

    Reply
  6. maria says

    27/02/2012 at 6:53 am

    La multi ani!m

    Reply
  7. Andie says

    27/02/2012 at 8:03 am

    La multi ani, Andruta, la multi ani blogulet! Eu una sunt foarte fericita ca te-am cunoscut si ca am petrecut atatea momente frumoase impreuna! Pentru la anul iti doresc: cuptor electric, bucatarie mai mare, postari mai dese 🙂 Te pup si te imbratisez si abia astept sa ne sarbatorim!

    Reply
  8. Veronica says

    27/02/2012 at 8:34 am

    La multi multi ani!
    Ce frumoase sunt farfuriile roz!! De unde-s luate? 🙂

    Reply
  9. Bogdan says

    27/02/2012 at 8:58 am

    La multi multi ani blogului! 🙂

    Reply
  10. Andreea says

    27/02/2012 at 10:11 am

    Va multumesc din suflet!
    Farfuriutele sunt de la Zara Home :D.

    Reply
  11. Rayana says

    27/02/2012 at 11:13 am

    La multi ani, Taste Bazaar! Te-ai dezvoltat bine intr-un an, deja mergi pe piciorusele tale, pana la Milano, ai castigat si un premiu :P. Sa cresti mare si cunoscut, lumea sa apeleze la tine pentru retetele super si pentru impresiile de vacanta foarte utile :)!

    Reply
  12. Diana says

    27/02/2012 at 11:31 am

    La multi ani, Taste Bazaar! Ma bucur nespus ca te-am cunoscut si iti doresc ca anul asta sa postezi mai mult pentru ca sunt cu ochii pe tine si deja abia astept o noua postare! Pupici :*

    Reply
  13. Sorin says

    27/02/2012 at 6:58 pm

    La multi ani blogusor, te pup Andreea! Ma bucur mult ca te-am cunoscut.

    Reply
  14. Lavinia says

    27/02/2012 at 6:59 pm

    Eu eram mai sus.:D

    Reply
  15. Andreea says

    27/02/2012 at 7:44 pm

    si eu care ma entuziasmasem ca ma pupa Sorin ;)). merci, Lavinia! si eu ma bucur tare ca ne-am cunoscut si ca facem lucruri frumoase impreuna :).

    Reply
  16. Miha says

    08/03/2012 at 11:57 am

    La multi ani deliciosi!

    Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Primary Sidebar

Bine ai venit pe Taste Bazaar! Eu sunt Andreea si pe Taste Bazaar scriu despre ce si cum gatesc si ce descoperiri culinare fac pe acasa sau in vacante. Poti citi mai multe despre mine aici.

  • E-mail
  • Facebook
  • Instagram
  • Pinterest
  • YouTube

Gaseste mai multa inspiratie pe contul de Instagram

Una din rezoluțiile mele culinare de anul acesta Una din rezoluțiile mele culinare de anul acesta este să experimentez mai multe rețete cu maia. Ieri am făcut o focaccia cu maia care a ieșit genial. Efortul a fost minim, pentru că aluatul se pregătește fără frământare, însă a trebuit să am ceva răbdare, căci a dospit vreo 10 ore.
Am făcut aluatul dimineață și l-am copt la cină.
Eu am folosit un mix de făinuri, pentru că așa am avut, dar puteți folosi un singur tip de făină. Ideal e să fie o făină de pâine, rezistentă la o hidratare mai mare.

Ingrediente:

380 apa
60 gr maia hranita 1:1:1 (la punctul maxim de fermentare)
500 gr făină albă de pâine (eu am folosit 150 gr făină 480 de la Harmopan și 350 gr făină Manitoba Caputo)
9 sare

Într-un bol mare am amestecat apa cu maiaua, apoi am adăugat făina și sarea. Am amestecat cu mâna până s-a omogenizat aluatul. Am acoperit bolul și am lăsat aluatul să dospească la temperatura camerei (22-23 de grade).
După 15 minute am făcut un set de întinderi și împăturiri (stretch and folds) direct în vas.
După alte 30 de minute am repetat aceleași împăturiri.
Am acoperit iar bolul și l-am lăsat la temperatura camerei încă 7 ore.
Am pus într-o tavă o bucată de hârtie de copt, pe care am uns-o cu o lingură de ulei de măsline.
Am turnat o lingură de ulei și pe deasupra aluatului, l-am uns peste tot, apoi am acoperit tava cu o folie alimentară și am lăsat aluatul din nou la dospit o oră jumătate la o temperatură mai mare (aprox. 25 de grade).
Cu vreo 20 de minute înainte de a fi gata aluatul, am preîncălzit cuptorul la 220 de grade.
Am mai turnat o lingură de ulei peste aluat și l-am uns bine peste tot. Am întins aluatul în tavă și l-am împuns cu degetele, astfel încât să se creeze niște adâncituri.
Am pus deasupra aluatului niște roșii cherry tăiate în două, măsline verzi, pesto de fistic și fulgi de sare Maldon. Eu doar asta am avut, dar puteți să mai puneți rozmarin, busuioc, căței de usturoi.
Am băgat tava în cuptor pentru 25 de minute.
Noi am mâncat focaccia cu o salată cu nuci și clementine, cu niște mozzarella. Dacă rămâne, se păstrează bine învelită în folie alimentară, la temperatura camerei. A doua zi puteți face niște sandvișuri delicioase cu mozzarella și prosciutto.
Prânzul de azi: pulpe de pui cu sos de muștar ș Prânzul de azi: pulpe de pui cu sos de muștar și miere, cartofi dulci la cuptor și salată de varză roșie.
Pentru sosul de muștar am amestecat 3 linguri de muștar cu o lingură de ulei de măsline, o lingură de miere, o linguriță de oțet, o linguriță de rozmarin uscat, jumătate de linguriță de usturoi granulat, sare și piper. Am întins sosul pe toată suprafața pulpelor, le-am așezat într-o tavă unsă cu puțin ulei și le-am copt cam 45 de minute la 180 de grade.
.
.
.
.
.
#chicken #honeymustard #honeymustardchicken #sweetpotato #redcabbage #lunch #hereismyfood #inmykitchen #myopenkitchen #shareyourtable #goodmoodfood
Era ora 00:08 când am făcut poza asta, după ce Era ora 00:08 când am făcut poza asta, după ce am stat pe întuneric în bucătărie să ne uităm la artificii. Am ciocnit un pahar de prosecco, apoi am scos tarta cu lime din frigider și pentru că mi-a plăcut tare mult cum a ieșit, l-am rugat pe @madagrecu să-mi facă o poză cu ea. N-aveam ținută festivă și nici n-aveam coafura aranjată, dar eram liniștită și încrezătoare că vom avea un an bun, așa că m-am gândit să împărtășesc și cu voi această imagine.
Vă doresc un an liniștit, să fiți sănătoși și să vă bucurați de tot ce aveți. Vă mulțumesc că sunteți aici și că îmi dedicați și mie puțin din timpul vostru. Înseamnă tare mult pentru mine ❤️.

P.S. Rețeta tartei cu lime și lapte și o găsiți la @prajiturela.
.
.
.
.
.
#happynewyear #livethelittlethings #thehappynow #mytinyatlas
Dacă și voi petreceți Revelionul acasă, am pen Dacă și voi petreceți Revelionul acasă, am pentru voi o idee de desert festiv cu care să vă răsfățați. Un parfait cu straturi de brownie, mousse de ciocolată  și vișine, un vis dulce amărui numai bun de savurat în ultima zi din an.

Alături de @heidi.chocolate, vă invităm să pregătiți acest desert și să publicați în feed o poză cu el (în care să apară și ciocolata Heidi 75) până pe 5 ianuarie și puteți câștiga un voucher de 1000 de lei la @kitchenshopromania. În postare e necesar să dați tag @heidi.chocolate pe imagine, iar în text să includeți #HeidiToCook. Dacă doriți, îmi puteți da și mie tag să vă admir creațiile ❤️ 🍫.

Eu am făcut un blat de brownie pentru a-l așeza în straturile parfait-ului, iar rețeta lui o veți găsi în Highlights. Dacă nu aveți timp sa îl  pregătiți, puteți folosi biscuiți digestivi, cu ciocolată sau Speculoos (200 gr).

Ingrediente (4 porții)

70 gr zahăr
4 ouă 
160 ciocolată Heidi 75 tocată mărunt
2 linguri cacao
o lingură de cafea instant 
o lingură de unt 
300 ml smântână lichidă rece

200 gr vișine congelate (sau din compot)
o lingură de zahăr 
50 gr migdale măcinate 

Vișinele congelate se pun într-o oală împreună cu o lingură de zahăr și se fierb 15 minute.

Se pun într-un castron termorezistent ouăle și zahărul și se așază la bain marie. Se amestecă în continuu cu un tel timp de 8 minute până când se formează o cremă spumoasă.
Castronul se ia de pe foc și se adaugă în el ciocolata tocată, cacaoa, cafeaua instant și untul și se amestecă până se omogenizează. Se lasă la răcit 10 minute.
Se mixează 300 ml smântână până se întărește. Se pune o treime din smântâna bătută în crema de ciocolată și se încorporează cu mișcări ușoare. Se adaugă și restul de smântână și se amestecă până la omogenizare.
Se fărâmițează blatul de brownie/ biscuiții într-un bol. Se toarnă deasupra zeama de la vișinele fierte (sau 50 ml de compot) și se amestecă.
Într-un pahar se așază 3 linguri de firimituri de brownie/ biscuiți, o lingură de migdale, apoi 3 linguri de mousse. Se pun câteva vișine, apoi iar 3 linguri de mousse. Se repetă așezarea straturilor. Paharele se țin la frigider minimum o oră. Se decorează paharele cu frișcă și fulgi de ciocolată.
AD
Vă povesteam acum câteva zile că am pus în Vă povesteam acum câteva zile că am pus în meniul de Crăciun și o salată cu nuci și clementine pe care o descoperisem pe @delish. Mi se păruse o combinație interesantă de gusturi și texturi, numai bună să aducă ceva prospețime și culoare pe masa festivă. 
N-am reușit să o pregătesc de Crăciun, dar am făcut-o aseară și ne-am plăcut atât de mult încât am făcut-o din nou și azi. 
Ieri am mâncat-o alături de o pastă de morcovi copți cu năut și migdale, iar în seara aceasta alături de cartofi dulci copți cu bacon. A mers super bine în ambele variante.
Vă las mai jos rețeta pe care eu am adaptat-o puțin.

Ingrediente 
80 gr mix de frunze verzi (baby spanac, rucola, fetică)
3 clementine 
60 gr miez de nucă 
20 gr merișoare
50 gr brânză maturată (se poate folosi parmezan sau cheddar)

Pentru dressing
2 linguri de oțet balsamic 
2 linguri de ulei de măsline 
o lingură de suc de clementine 
o linguriță de miere
o linguriță de muștar 
1/2 linguriță sare
piper

Se prăjesc nucile într-o tigaie, fără ulei.
Într-un borcan mic se pun ingredientele pentru dressing, se fixează capacul și se agită puternic câteva secunde pentru a se omogeniza.
Într-un bol se așază frunzele verzi și peste ele se toarnă 3/4 din dressing. Se amestecă bine.
Clementinele se curăță de coajă și se feliază. Se așază peste frunze. Se pun nucile prăjite, merișoarele, iar brânza se rade pe deasupra cu un curățător de legume. 
La fina se toarnă și restul de dressing.
.
.
.
.
.
#salad #clementine #clementinesalad #walnuts #hereismyfood #inmykitchen #vegetarianfood #eatrealfood #mykitchenstories
În Ajun am gătit, am făcut cozonaci cu Petra În Ajun am gătit, am făcut cozonaci cu Petra și am împachetat cadouri până târziu. Ieri am desfăcut cadouri, am stat în pijamale toată ziua, ne-am jucat, am mâncat ceva bun la cină și ne-am uitat la artificii pe geam. 
Au fost niște zile frumoase și liniștite în trei, la noi acasă ✨.
Sper că nu e târziu să vă urăm sărbători frumoase, liniștite, cu tihnă și mici bucurii care să vă aducă zâmbete și armonie.
Cozonacul e gata, pâinea cu maia e gata, am făcu Cozonacul e gata, pâinea cu maia e gata, am făcut și o supă de găluște cu pui și un chec aperitiv și aproape am terminat de gătit pe ziua de azi. 
Diseară fac prăjitura cu smântână și nuci, iar mâine pregătesc friptura pentru masa de Crăciun.
Voi cum stați cu pregătirile?
Cozonacul l-am făcut după rețeta de cozonac cu aluat opărit de la @andreeachinesefood și a ieșit divin! Aluatul se rupe în fâșii (swipe pentru video), iar proporția de aluat/ umplutură e perfectă. Eu am înjumătățit cantitățile de ingrediente din reteta ei și mi-au ieșit doi cozonaci medii.
.
.
.
.
.
#cozonac #cozonaccunuca #christmasdessert #christmaseve #christmastime #homebaked #inmykitchen
Cina din seara asta: paste cu creveți și sos de Cina din seara asta: paste cu creveți și sos de unt cu usturoi și vin alb.
Am încins în tigaie o lingură de unt și o lingură de ulei de măsline, am pus 4 căței de usturoi feliați subțire și i-am călit vreo 2 minute. Am adăugat cam 500 gr de creveți congelați, 100 ml de vin alb și sare. Am prăjit creveții cam 3 minute pe fiecare parte, până când s-au făcut roz și s-a pătruns carnea, apoi am oprit focul. Am adăugat în tigaie 200 gr de tagliatelle fierte, cam 50 ml de apă în care au fiert pastele, pătrunjel și am ras parmezan pe deasupra. Am amestecat bine totul și cina a fost gata în 20 de minute.
.
.
.
.
.
#shrimp #shrimppasta #quickdinner #inmykitchen #hereismyfood #garlicbuttershrimp #tablesituation #goodmoodfood #ourfoodstories
Am descoperit magia chifteluțelor odată cu div Am descoperit magia chifteluțelor odată cu diversificarea Petrei. Pentru că a fost cea mai ușoară modalitate de a-i oferi carne și în același timp și alte grupe alimentare, dar și pentru că le puteam congela și le aveam oricând la îndemână, am devenit cea mai mare fană chifteluțe, ba chiar am fost botezată #ZanaChifteluta 😄.
De atunci am experimentat tot felul de chifteluțe: din carne de pui, de curcan, de porc, vită sau somon. Dar și vegetariene, din cartofi sau dovlecei. Toate ne-au plăcut atât nouă cât și Petrei.
De data aceasta am pregătit niște chifteluțe de curcan cu morcovi, pentru care am tocat carnea în robotul HR7510 de la @philipsromania și apoi le-am prăjit, fără pic de ulei, în Airfryer-ul XXL, tot de la @philipsromania.

Până la finalul anului, beneficiați de un discount de 15% la orice produs de pe site-ul @philipsromania, în caz că doriți să profitați și să faceți cadouri practice pentru cei dragi.

Pentru chifteluțe am tocat în robot 700 gr de piept de curcan (cu lama în S). Apoi, cu accesoriul de ras al robotului, am ras un morcov. Am amestecat carnea tocata și morcovul ras cu un ou, o ceapă verde tocată, o lingură de pătrunjel tocat, un cățel de usturoi zdrobit și niște condimente uscate (oregano, rozmarin, bucuioc). Opțional, se poate adăuga și o lingură de ulei de măsline.
Am format chifteluțe cu palmele ușor umede. Le-am așezat în cuva Airfryer-ului și le-am prăjit 10 minute la 180 de grade.
Apoi am băgat în Airfryer și un cartof dulce tăiat cuburi, amestecat cu o linguriță de ulei de măsline și una de usturoi pudră și l-am prăjit și pe el 5 minute.
Am servit chifteluțele cu broccolini opărit 5 minute și apoi tras la tigaie cu puțin unt și cu bucăți de cartof dulce.

[AD]
#philipsromania #acasacuphilips #philipsairfryer #faraulei #airfryerrecipes #broccolini #sweetpotato
Follow @tastebazaar on Instagram

Cauta pe blog

Calatorii

Milano & The Cube by Electrolux

Din nou la Barcelona

Mai multe calatorii →

Deserturi

Carrot cake (tort de morcovi)

Galette cu piersici

Mai multe deserturi →

Idei pentru mic dejun

Croissant French toast

Oua jumari cu rosii si branza

Mai multe idei pentru mic dejun →

Aperitive

Salata cu nuci si clementine

Salata turceasca de morcovi cu iaurt

Mai multe idei de aperitive →

Fel principal

Chilli con carne

Tocana de pui cu mazare si piure gratinat

Mai multe idei de fel principal →

Copyright © 2021 · Taste Bazaar ·