Cu bazaarul in vacanta: Toscana

Am vizitat Italia de mai bine de 10 ori, dar niciodata nu m-am intors atat de fermecata cum m-am intors din vacanta in Toscana. Era de mult timp pe lista, dar mai multe evenimente au tot amanat momentul intalnirii cu dealurile incarcate de vita de vie si drumurile serpuite, marginite de chiparosi. Vara trecuta am decis ca nu mai trebuie sa amanam si am plecat in Italia, hotarati sa vizitam Toscana si in drumul nostru sa ne oprim si prin Bologna, Modena, Padova si Cinque Terre. Despre acestea din urma voi povesti ceva mai tarziu, pentru ca Toscana merita toata atentia. Bine…si pentru ca am ales peste o suta de poze si probabil ar deveni mult prea lung acest articol.

Lucrul care m-a urmarit toata vacanta a fost mirosul de tei si de iasomie. Cred ca in fiecare vara, de fiecare data cand voi simti aceste parfumuri, voi calatori un pic cu gandul in Toscana. Probabil ca toamna, cand se coc strugurii si se ingalbenesc frunzele, e o perioada idilica sa vizitezi aceasta zona, dar cred ca inceputul de vara are farmecul lui si este o alegere minunata.

Am fost pur si simplu fascinata de peisajele pe care le descopeream la fiecare pas si cuvantul zile a fost „oau”. La fiecare pas gaseam imagini care ne taiau rasuflarea si pe care le pozam din zeci de unghiuri. Vazusem multe fotografii tipice pentru Toscana si tot ce imi doream era sa ajung si eu in locurile alea cu dealurile in varful carora se afla cate o casa cu drum conturat de chiparosi. Citisem ca via Chiantigiana este drumul reprezentativ pentru Toscana, dar cand ne plimbam pe acolo, simteam ca lipseste ceva. Cateva zile mai tarziu am ajuns in Val D’Orcia si m-am bucurat ca un copil cand am recunoscut dealurile pe care le cautam.

Cat despre mancare, am avut parte de cateva mese memorabile si am profitat sa imi imbogatesc experienta in ceea ce priveste inghetata. Am fost in cautarea celui mai bun gelato din fiecare oras pe care l-am vizitat, chiar daca am trecut pe acolo doar cateva ore. Uneori mi-a iesit, iar alteori am esuat grav, insa tragand linie, pot spune ca am gasit cea mai buna inghetata pe care am mancat-o pana acum si m-as intoarce oricand la Pienza doar pentru a manca acel gelato perfect. Am avut parte si de o masa la un restaurant cu o stea Michelin, dintr-un sat izolat, unde am ajuns special pentru cina si de unde am plecat fermecati de atmosfera si de mancare.

Dar, sa le luam pe rand.

Greve in Chianti

Regiunea Chianti a fost prima in care am dat cu nasul de dealurile Toscanei. Am foat doar in trecere, dar ne-am oprit la Antica Macelleria Falorni din Greve in Chianti. Oraselul este foarte mic si nu am vazut nimic foarte turistic, insa citisem recomandari despre aceasta macelerie – restaurant, asa ca l-am ales pentru a lua pranzul. In Toscana se obisnuieste sa se manance platouri cu diverse mezeluri crud uscate si branzeturi. Pentru mine a fost destul de ciudat sa comand la masa un astfel de platou, insa m-am obisnuit rapid cu acest obicei italienesc. La Macelleria Falorni am mancat cel mai bun prosciutto si cel mai bun pecorino pe care le-am mancat vreodata. N-as putea spune acelasi lucru si despre tartarul de vita, un fel de mancare pe care l-am incercat in premiera, dar nu a fost pe gustul meu. De fapt, mi s-a parut ca nu prea avea gust. Bineinteles, am ales si un vin rosu local, caci nu era sa plecam din Chianti fara sa il incercam.

Montepulciano

Aici am fost cazati cateva zile intr-un complex agroturistic, pentru ca am vrut sa stam intr-un punct central, de unde sa ne fie usor sa vizitam orasele toscane. Montepulciano este un oras medieval, ca toate cele pe care le-am vizitat in vacanta in Toscana, dar este ceva mai mare si mai turistic. Are o zona pietonala destul de intinsa si peisajele din imprejurimi sunt foarte frumoase.

In Montepulciano am mancat in doua restaurante. Prima oprire a fost la Cantina Bentivoglio, situata pe o straduta animata din centru, recomandata de localnici pentru tortellini, care are restaurantul situat la subsol. Am ales din meniu tortelli umpluti cu ricotta si pere, tortellini cu crema de parmezan, orrechiette cu calamari si dovlecei cu paine imbibata in ceapa caramelizata.

Al doilea loc in care am mancat a fost Osteria Acquacheta, pe care o ochisem intr-o seara, pentru ca zeci de oameni asteptau in fata ei. Am aflat mai tarziu ca au doar patru intervale fixe in care deschid: doua pentru pranz si doua pentru cina. Se fac rezervari, intri la ora la care ai rezervat si intr-o ora jumatate pleci odata cu toata lumea si intra al doilea rand de rezervari. Restaurantul asta este mereu plin si de aceea poti ajunge sa imparti masa si cu alti clienti. Noi am stat la o masa cu o familie de americani. A fost o experienta foarte misto. Locul este foarte mic, abia reuseam sa ies de la masa ca sa fac cateva poze, dar atmosfera e geniala. Felul de mancare pentru care este faimos localul este friptura Fiorentina, un fel de mancare reprezentativ pentru Toscana. Giulio, patronul osteriei, se plimba printre mese la inceput si prezinta bucatile de carne potrivite pentru numarul persoanelor de la masa. Dupa ce o alegi, bucatarii o pun pe gratar si o pregatesc in sange, asa cum se gateste traditional aceasta friptura. Noi am cerut-o un pic mai bine facuta, dar evident ca a ramas, totusi, roz inauntru. Pentru mine a fost o surpriza sa descopar ca aceasta friptura, daca este facuta si aleasa bine, e chiar frageda sigustoasa, fara gustul acela de carne cruda cu gust pregnant de vita.  Totusi, n-am putut manca foarte mult. Am combinat-o cu dovlecei sotati si spanac. Am luat si ceva desert si la final, masa pentru 3 persoane ne-a ajuns in jur de 60 de euro, ceea ce este foarte bine pentru o masa la care ai mancat bistecca fiorentina.

San Gimignano

In San Gimignano am stat pentru a doua parte din vacanta in Toscana si aici am simtit cu adevarat magia locului datorita cazarii la Fattoria Voltrona. Vechea ferma a fost reabilitata si transformata intr-o locatie de cazare de vis. Initial ne-a speriat drumul de tara, ingust, abrupt si neasfaltat pe care a trebuit sa intram, dar odata ajunsi, am fost vrajiti. Locul asta este definitia Toscanei. Dealuri pline de vita de vie, maslini, drumuri serpuite, chiparosi, cai, lac si orasul San Gimignano care se vede la orizont. Daca stiam ca e atat de minunat, am fi stat aici toata vacanta si ne-am fi pastrat cel putin doua zile doar pentru a ne bucura de soare langa piscina si a descoperi  imprejurimile pe cai sau pe Vespa. Visez deja la momentul in care ma voi intoarce aici sa particip la activitatile legate de recolta si sa ma bucur de lumina si culorile toamnei.

In San Gimignano se afla Gelateria Dondoli, o gelaterie multipremiata,  locul in care se spune ca gasesti cea mai buna inghetata din lume. Mi-am rezervat mai multe vizite aici, pentru a testa cat mai multe sortimente si a ma convinge daca e adevarat. Cred ca am incercat peste 10 variante si pot spune ca e o inghetata buna, dar n-as spune ca e cea mai buna din lume, nici macar cea mai buna pe care am mancat-o vreodata. Oricum, clar merita o vizita, macar pentru experienta si pentru sortimentele mai putin obisnuite cum ar fi cea cu masline, cea cu gorgonzola si nuci sau cea de zmeura cu rozmarin. Iar daca nimeriti la pranz, cand sunt cozile cele mai mari, aveti chiar ocazia de a va intalni cu domnul Sergio, gelatierul care detine Dondoli.

Un alt loc in care ne-am oprit la masa, a fost Olivieri Bistrot, un bistro micut si intim, unde am mancat o portie de ravioli bunuti, dar destul de scumpi si am baut un pahar de vin alb foarte bun. Aveau si foarte multe deserturi homemade care aratau minunat, dar eram deja prea plini de inghetata, ca sa mai intre ceva dulce.

In San Gimignano am mancat singura pizza din vacanta, pentru ca in Toscana am observat ca nu e foarte populara. Intr-o seara, avand chef de ceva fast food, am luat o pizza de la Pizza Ricca si desi nu aveam asteptari prea mari, ne-a placut foarte mult. Am mancat-o pe scarile din fata bisericii Collegiata, urmarind niste pusti care jucau fotbal. Can it get any more italian than this?

Pienza

Pienza este oraselul care mi-a placut cel mai mult. Nu stiu daca din cauza branzei sau a inghetatei, a zilei insorite sau a inceputului de vacanta, dar pur si simplu m-a fermecat. Si acum imi pare rau ca n-am stat mai mult, dar intr-o zi, cand o sa revin in Toscana, o sa fie in capul listei. Este orasul cel mai cunoscut pentru branza, in special pecorino si la fiecare pas gasesti magazine care oferta zeci de sortimente. Proaspat sau maturat, cu tot felul de condimente sau acoperit in cenusa, ai sute de variante din care sa alegi. Unele magazine pun bucatile de branza in vid, asa ca o poti pastra cateva zile chiar si fara frigider si o poti transporta linistit acasa. Ghiciti ce am facut eu?

Pe langa branza, in Pienza am descoperit cea mai buna inghetata din lume. Sau cel putin cea mai buna inghetata pe care am mancat-o vreodata. Cand le-am gustat pe cea de fistic si cea de alune de padure, cerul s-a deschis si ingerii au inceput sa cante. Locul este foarte micut, ascuns intr-o piateta si nu i-ai da prea multe sanse. Au 8 sortimente, pe care le fac in spatele incaperii, unele pe baza de crema de lapte, altele pe baza de fructe. Cand am ajuns noi, domnul de acolo tocmai pregatea o inghetata de ciocolata neagra, pe care ne-a oferit-o pentru degustare. Ne-am bagat nasul in toate vasele, dar pana la urma am ales cateva arome clasice, un sorbet de pere cu cardamom si un altul de ananas cu ghimbir. Daca ajungeti la Pienza, va rog sa nu ratati gelateria Buon Gusto, caci e raiul inghetatei.

Siena

Siena a fost un alt loc de care m-am indragostit. Este un oras mai turistic decat celelalte, dar este incantator. Piazza del Campo este fermecatoare. Iti iei o inghetata sau o bere te asezi pe jos, in piata, admiri arhitectura cladirilor si spionezi turistii. Imaginea perfecta cu care sa te intorci din vacanta.

In Siena am fost in trecere destul de scurta si n-am avut timp de pranz, dar am reusit sa testez inghetata de la gelateria La Vecchia Latteria, unde se presupune ca s-ar gasi una din cele mai bune inghetate din Siena. Nu pot spune ca m-a convins, dar am mancat o inghetata de cafea buna. Problema in Italia, in special in orasele turistice este ca sunt atatea optiuni si majoritatea, contrar asteptarilor, sunt inghetate preparate industrial. Chiar si in gelaterii, care se prezinta ca artizanale, am vazut arome de genul „kinder bueno” sau „bubblegum”, care nu au nimic in comun cu inghetatele naturale. De aceea si mai ales pentru ca nu am avut foarte mult timp la dispozitie, am cautat pe Tripadvisor sau pe bloguri italiene, recomandari pentru „cel mai bun gelato” din orasele pe care le-am vizitat. Unele recomandari s-au dovedit excelente, altele chiar dezamagitoare. Concluzia a fost ca inghetata cu adevarat artizanala am gasit-o in locurile care sunt specializate in gelato (nu cofetarii sau patiserii), care nu fac parte din lanturi mari de distributie si au doar cateva arome (in jur de 10), care de obicei sunt foarte simple (ciocolata, fistic, alune, mascarpone, fructe). Inca un semn bun ar putea fi ca recipientele in care se tine inghetata sunt vase adanci de metal, cu capac, din care inghetata se scoate cu o spatula (are legatura cu textura si cu modalitatea de „modelare”).

Florenta

Tot dupa ce am citit recomandari pe internet  am ajuns si la La Carraia din Florenta. Din nou „una din cele mai bune inghetate din Florenta”, dar cand am ajuns acolo, am gasit zeci de sortimente, care mai de care mai bombastice. Inghetata a fost decenta, da nu am plecat de acolo cu gandul ca am facut vreo mare descoperire.

In rest, pentru mine Florenta a fost mult prea turistica si prea aglomerata si a fost doar o vizita pe care am bifat-o. Dupa ce m-am plimbat printre dealurile linistite ale Toscanei, m-am relaxezat la agriturismo si m-am pierdut pe stradute medievale, Florenta a fost pur si simplu prea mult.

Casole D’Elsa

Casole D’Elsa nu e vreun punct de atractie din Toscana si nici nu ne-am planuit sa ajungem acolo. Doar ca tot cutreierand Tripadvisor-ul, am descoperit ca intr-un sat, la vreo ora distanta de San Gimignano, se afla un restaurant cu o stea Michelin. M-am tot invartit in jurul acestei informatii pana cand am luat decizia ca nu trebuie ratat. Am facut rezervare si ne-am aventurat pe drumurile pustii, foarte putin semnalizate, deloc  iluminate si pe alocuri afectate, ale Toscanei. Desigur, va puteti imagina ca a fost o mica aventura pe drum, dar a meritat.

Masa la Il Colombaio a fost ca in povesti. Alaturi de noi, in restaurant, mai era doar o masa ocupata, iar noi am avut parte de o masa romantica, in care ne-am simtit foarte rasfatati. Nu suntem obisnuiti cu restaurante de nivelul acesta (singura experienta anterioara fiind la Arbutus), asa ca ne-au cam dat pe spate atentia angajatilor, atmosfera calda si eleganta si minutiozitatea cu care era pregatit fiecare fel de mancare.

Bineinteles ca meniul era de sezon, cu ingrediente locale, printre care trufe, parmezan si Vin Santo. Noi am ales un meniu de degustare si doua feluri din meniul à la carte. Pentru cel care nu a avut meniul de degustare, ne-au adus la fiecare fel, un rand de tacamuri si cate o farfurie calda, pentru a gusta din felurile de mancare. Ni s-a parut un gest foarte frumos, desi noi nu am cerut farfurie suplimentara. Totul a fost perfect gatit, gusturile si texturile foarte bine echilibrate, iar combinatiile de ingrediente, surprinzatoare.

Panzanella reinventata cu jeleu de rosie, cracker, pasta de masline, sorbet de castraveti, rosie falsa cu homar si cireasa din ficat de pasare, un amuse – bouche fascinant

Selectie de paini: semolina, cu maia veche de 71 de ani si integrala

Ou, trufe, spanac si parmezan

Casoncelli, pecorino maturat, mustar si sos de zmeura

Mezzelune cu miel, sos de ardei gras cu vanilie, ansoa si mozzarella de bivolita

Spaghetti alla chitarra, fazan, Vin Santo si vanata afumata – felul meu preferat

Purcel de lapte, mure, ciuperci de sezon si cardamom

Sorbet de ardei gras rosu si zmeura cu crocant dulce sarat. Gustul acestui sorbet m-a bantuit zile la rand, a fost demential.

Extract de ananas si salvie, mascarpone si frisca

Cheesecake semifreddo cu amaretti, sorbet de busuioc si crema de vanilie

Meniul de degustare costa 60 de euro, degustarea de vin 35 euro, un pahar de vin intre 5 si 10 euro, o bere 3-4 euro, iar o sticla de apa costa 3 euro.

A fost o experienta minunata, pe care o recomand cu drag, daca ajungeti prin zona. La finalul cinei, chef-ul a venit la masa noastra, ne-a oferit o selectie de fursecuri si am vorbit cateva lucruri despre mancare si despre cum am ajuns acolo. Cand am plecat, pe drumul neiluminat, am avut parte de un tablou de poveste, cu o luna imensa pe cer si multi licurici la marginea padurii. La un moment dat am tras pe dreapta, am inchis farurile si ne-am bucurat de dansul licuricilor, cum nu mai vazusem din copilarie. Ma trec fiorii si acum cam imi amintesc.

Am mai vizitat Montalcino, San Quirico Dórcia, Cortona si Arezzo, dar am fost pe fuga, asa ca n-am apucat sa exploram locurile si restaurantele.

In Arezzo am mancat la Chiantineria din Antica Bottega Toscana, langa Piazza Grande, unde mi-au placut papardelele cu mistret si cacao, dar am ramas dezamagita de risotto, panzanella si tagliatelle-le cu ciuperci.

Bagni San Filippo & Bagno Vignoni

Un loc despre care am aflat de la un localnic, a fost Bagni San Filippo, o localitate termala din sudul Toscanei, unde gasesti niste piscine naturale, cu apa termala si un fel de cascada calcaroasa, poreclita „balena alba”. Cand am ajuns in mijlocul padurii nu ne venea sa credem ca exista asa ceva, am fost fascinati. Ne-am balacit in apa de 40 de grade si ne-am catarat pe „balena”. Desi ne-a mirosit pielea a sulf vreo 3 zile dupa aceea, am fost super incantati de aceasta experienta neasteptata.

Nu cunosteam lucrul asta, dar Toscana este o regiune plina de ape termale si exista foarte multe localitati in care sunt amenajate centre de recuperare si relaxare. O astfel de locatie este si Bagno Vignoni, unde pe vremuri, chiar in piata principala a orasului, exista o piscina termala deschisa publicului. In prezent, piscina este doar obiectiv turistic, insa in apropiere am gasit un mic parau cu apa termala, in care turistii sau localnicii isi scaldau picioarele.

La finalul concediului am concluzionat ca vacanta in Toscana a fost cea mai frumoasa vacanta din Europa de pana acum. Am fost un pic pe fuga si data viitoare as renunta la anumite localitati si as petrece mai mult timp in altele, insa nu pot sa ma plang de nimic. Ce am observat la un moment dat a fost ca peisajele rurale mi-au parut foarte asemanatoare cu cele de la noi din tara, doar ca locurile sunt mult mai bine pastrate, in special cladirile vechi si spatiile verzi, cu vegetatia foarte atent  ingrijita. Am vazut locuri superbe, am mancat mancare foarte buna si am plecat cu promisiunea ca vom reveni. E foarte usor sa te indragostesti de Toscana si foarte greu sa nu o treci la „vacante memorabile”.

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save