Cand eram mai mica incingeam mixerul de cateva ori pe luna ca sa fac bezele. Nu-mi amintesc sa imi fi placut vreodata in mod deosebit sa le mananc, insa ma fascina procesul de productie. Si pe vremea aia esuam cu succes de multe ori si se pare ca ghinionul ma urmareste si in zilele noastre.
In continuare nu-mi plac bezelele, in consecinta nu le fac acasa decat foarte rar. Ultima de care imi amintesc (si mi-am amintit cu greu) e asta, de acum patru ani.
Recent, insa, am descoperit pavlova, courtesy of my dear friend Cata, care e regina pavlovelor. Cumva, bezeaua crocanta in combinatie cu o crema si fructe, e mult mai buna decat o bezea simpla. Daca ma gandesc putin, cam asta era si combinatia facuta de mine acum patru ani care chiar imi placuse :).
Ce s-a intamplat acum de m-am apucat iar de bezea? Pai am adunat ceva albusuri de pe urma pasteis-urilor de nata din decembrie, pe care le-am congelat. Urmand sa am musafiri weekend-ul trecut, am zis ca ii voi impresiona cu o pavlova fantastica, acoperita de crema de mascarpone, ananas caramelizat si seminte de rodie. Aveam toate sansele sa imi ating scopul, nu? Ei bine, nu. Caci oricat am invartit eu bezeaua tot s-a crapat si s-a ingalbenit.
Ce-i drept, mi s-a parut mie ceva cam dubios la temperatura de 150 de grade pentru copt, preluata de la Martha Stewart, Jamie Oliver si Food Network, dar na, cine sunt eu sa le contest reputatia? Data viitoare mai bine o ascult pe Cata, sau pe Andie, sau chiar pe mine…
Si cat s-a (ras)copt bezeaua, am pregatit ananasul si crema, totul era pregatit pentru pavlova din vis.
Insa cand am oprit cuptorul mai aveam putin si ma apuca plansul.
Pentru ca aveam deja totul pregatit, am trecut la varianta mai dezordonata si am facut un Eton mess. Desertul asta se face in mod traditional cu capsuni, insa eu aveam deja fructele alese.
Ingrediente:
6 albusuri (va recomand sa va limitati la 4, pentru ca iese foarte multa bezea)
300 gr zahar tos alb fin
un praf de sare
semintele de la o pastaie de vanilie
250 gr mascarpone
100 gr iaurt grecesc
50 ml lapte
o lingura de miere
un ananas de aproximativ 1 kg
3 linguri de zahar brun
2 linguri de extract de vanilie
semintele de la o rodie
Am batut albusurile cu sarea spuma timp de 5 minute si apoi am adaugat cata o lingura de zahar, pana cand zaharul s-a topit si bezeaua a devenit foarte lucioasa si lipicioasa. La final, i-am adaugat si semintele de vanilie. Toata povestea a durat vreo 20-30 de minute.
Am preincalzit cuptorul la 150 de grade (dar voi sa va limitati la 100 daca vreti sa va iasa asa cum trebuie) si am copt bezeaua cam o ora. La 100 de grade, cred ca merge coapta vreo ora jumate. Eu am asezat-o in doua cercuri de 4-5 cm grosime si vreo 20 cm diametru.
Pentru ca am vrut sa ma asigur ca ambele straturi stau la acelasi nivel, le-am pus pe aceeasi tava. Big mistake, pentru ca foile au crescut la copt. Eu nu-mi mai aminteam treaba asta despre bezea, motiv pentru care foile s-au lipit intre ele, ba chiar si de grilajul de pe marginea cuptorului.
Buuun…in tot timpul asta, in care bezeaua mea era sortita esecului si eu habar nu aveam, am taiat ananasul in bucati mici si l-am caramelizat. L-am pus intr-o oala impreuna cu zaharul brun si extractul de vanilie si le-am tinut pe foc vreo 15-20 de minute, pana cand sosul a scazut si ananasul a devenit lipicios si a prins pete maronii.
Pentru crema, am pus intr-un castron branza mascarpone, laptele, iaurtul si mierea si am amestecat bine cu o furculita.
Am revenit la bezea, am oprit focul si am lasat-o sa se raceasca in cuptor, vreo 15 minute cu usa inchisa, apoi vreo ora cu ea deschisa. Ala a fost momentul in care mi-a fost clar ca am dat-o in bara si ca trebuie sa gasesc o alta varianta de prezentare.
Cand s-a racit, am scos niste pahare si am asezat in ele straturi de bezea sfaramata, crema, ananas si seminte de rodie.
Acum ca am terminat de povestit istoria bezelei, doresc sa ii urez bloguletului meu sa creasca mare si frumos, caci azi implineste 4 ani. Am cateva planuri pentru el in urmatoarea perioada, dar cel mai important e sa reusesc eu sa am mai multa grija de el, caci a cam lipsit din topul prioritatilor mele in ultima vreme. Asa ca imi doresc si mie timp si inspiratie, pentru ca nu ma vad renuntand la blog, poze sau mancare buna in urmatorii 30 de ani :).
Leave a Reply