Am descoperit rețeta de dorada all’aqua pazza la prietena mea, Anca, acum 3 ani și de atunci am pregătit-o și eu de mai multe ori. E o rețetă pe cât de simplă, pe atât de gustoasă. Se pregătește rapid, iar ca garnitură, orezul e foarte potrivit, dar merg și niște paste sau chiar pâine prăjită.
Dacă doriți să pregătiți o cantitate mai mare, puteți găti acest preparat în cuptor. Se poate pregăti și cu alt tip de pește, inclusiv fileuri de pește, doar va trebui să adaptați timpul de gătire.

Dorada all'aqua pazza
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp total
Portii: 3
Ingrediente
- 2 linguri de ulei de măsline
- 2 dorade eviscerate (sau alt tip de pește, merg chiar și fileuri, doar că se vor găti mai repede)
- 3 căței de usturoi
- un ardei iute
- 200 ml vin alb
- 300 gr roșii cherry
- 2 linguri de pătrunjel tocat
- 2 linguri de busuioc tocat
- 100 - 150 gr măsline (eu am folosit măsline siciliene dulci)
- 2-3 linguri de capere
- sare
Preparare
- Dacă veți servi peștele cu orez sau paste, acestea se gătesc conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
- Într-o tigaie se încinge uleiul și se prăjesc peștii câte 3 minute pe fiecare parte.
- Se adaugă usturoiul și ardeiul iute, ambele feliate subțire și roșiile tăiate în două.
- Se toarnă vinul, 150-200 ml de apă și se presară sare.
- Se acoperă cu capac și se lasă la fiert 10 minute.
- Peștele se scoate pe un platou, iar în tigaie se pun pătrunjelul, busuiocul, măslinele și caperele.
- Se mai lasă la fiert 5 minute. Apoi sosul se toarnă peste pește.
Leave a Reply