• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Taste Bazaar

taste bazaar

  • Retete
    • Toate retetele
    • mic dejun
    • aperitive
    • fel principal
    • vegetarian
    • peste & fructe de mare
    • desert
  • travel
  • Despre
  • Contact

Supă cu lapte de cocos, creveți și legume

19/09/2024 By Andreea Leave a Comment

Am făcut prima dată această supă cu lapte de cocos, creveți și legume acum iarna trecută, când aveam nevoie de o rețetă rapidă pentru cină. Mi s-a părut delicioasă, însă ce mi-a plăcut și mai mult a fost că e gata în 30 de minute cu totul.

Primul pas este să pregătiți toate ingredientele, pentru că o dată ce puneți la fiert, totul se desfășoară foarte repede.
În loc de creveți puteți pune bucăți de pește (somon, cod, biban), tofu, sau chiar și pui, dar va trebui să îl adăugați înaintea legumelor și să îl lăsați mai mult la fiert (cam 10-15 minute, în funcție de mărimea bucăților de carne). Iar legumele pot fi alese în funcție de ce aveți în frigider, sau de preferințele voastre. Puteți folosi conopidă, dovleac, ciuperci, fasole păstăi, mazăre, dovlecei, sparanghel, doar să adaptați timpul de fierbere pentru cele care se gătesc într-un timp mai lung.

Supă cu lapte de cocos, creveți și legume
 
Print
Timp de preparare
15 mins
Timp de gatire
15 mins
Timp total
30 mins
 
Ingrediente
  • 400 ml lapte de cocos
  • 600 ml apă
  • 100 ml supă de pui (sau înlocuiți cu apă și dacă aveți, un cub pentru supă de legume sau pui)
  • o lingură de ghimbir ras
  • 3 căței de usturoi zdrobiți
  • 3 linguri de sos de soia
  • 2 frunze uscate de lime
  • 2 frunze uscate de curry (opțional)
  • o lingură de pastă miso (opțional)
  • 250-300 gr broccoli
  • 2 morcovi
  • 1 ardei kapia/ ardei gras
  • 80 - 100 gr tăiței pentru ramen (sau alt tip de tăiței)
  • 300 gr creveți decorticați
  • 100 gr boabe de edamame
  • sare
  • ceapă verde, ardei iute pentru servit
Preparare
  1. Se pregătesc toate legumele. Broccoli se taie în bucăți mici, morcovii se taie în bastonașe subțiri (sau se feliază în formă "panglici" cu curățătorul de legume, ardeiul se taie bastonașe.
  2. Ghimbirul se rade, usturoiul se zdrobește.
  3. Dacă nu sunt curățați, creveții se curăță de cap, coajă și intestine.
  4. Într-o oală se pun apa, laptele de cocos, ghimbirul, usturoiul, sosul de soia, frunzele de lime și curry și pasta miso. Se amestecă bine, până se dizolvă pasta miso, apoi se lasă să ajungă lichidul la punctul de fierbere.
  5. După ce dă în clocot, se adaugă tăițeii, broccoli, morcovii și ardeiul. După 2 minute, se pun creveții și boabele de edamame (dacă sunt congelate, se pun cu câteva minute mai devreme). Se mai fierbe totul 2 minute.
  6. Supa se servește cu ceapă verde și ardei iute.
3.5.3251

 

Filed Under: retete, supa Tagged With: cocos, creveti, legume, supa, taitei

Previous Post: « Cod cu năut, linte și roșii
Next Post: Supă de linte cu dovleac »

Reader Interactions

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Primary Sidebar

Bine ai venit pe Taste Bazaar! Eu sunt Andreea si pe Taste Bazaar scriu despre ce si cum gatesc si ce descoperiri culinare fac pe acasa sau in vacante. Poti citi mai multe despre mine aici.

  • E-mail
  • Facebook
  • Instagram
  • Pinterest
  • YouTube

Cauta pe blog

Calatorii

Arome si soare din Sicilia

Milano & The Cube by Electrolux

Mai multe calatorii →

Deserturi

Pancakes din banane si ou

Bomboane cu alune de padure si stafide

Mai multe deserturi →

Idei pentru mic dejun

Oua turcesti

Briose cu afine si cocos

Mai multe idei pentru mic dejun →

Aperitive

Pastă de somon

Muhammara

Mai multe idei de aperitive →

Fel principal

Cartofi dulci umpluți

Quiche rapid cu ciuperci

Mai multe idei de fel principal →

Copyright © 2025 · Taste Bazaar ·