Acum vreo 4-5 ani am inceput sa dau peste retete pregatite la Instant Pot pe blogurile americane. In SUA Instant Pot este extrem de popular si exista pe net milioane de retete pentru el. Pe cand l-am descoperit eram foarte curioasa cum functioneaza si ce e atat de minunat la acest aparat de toata lumea il lauda si il iubeste. Mi-a incoltit atunci in minte ideea de a-l cumpara si eu, dar nu se gasea la noi, asa ca m-am linistit.
Fast forward 2 ani mai tarziu, o colega de birou si-a comandat un Instant Pot si cand am auzit, mi-au sclipit ochii. O tot intrebam ce gateste la el, cum i se pare, cat loc ocupa, daca il foloseste des si alte zeci de intrebari, pana cand ea mi-a propus sa mi-l imprumute o perioada, ca sa il testez. Am fost extrem de incantata si vreo 2 saptamani l-am luat in gazda. Am facut atunci cateva retete si m-am convins ca il vreau. Doar ca nu era chiar ieftin si am mai amanat momentul. Am spus ca adun ceva bani si apoi il comand. Iar cand am vrut sa il comand, nu l-am mai gasit pe stoc timp de cateva luni bune. Intr-un final, a reaparut si mi l-am comandat imediat. De atunci s-au implinit 2 ani si desi la inceput nu l-am folosit foarte des, acum am ajuns sa il folosesc aproape zilnic.
De unde am comandat Instant Pot, cat a costat si in cat timp a fost livrat
Instant Pot nu se comercializeaza in Romania, dar se poate comanda de pe Amazon UK. Eu l-am comandat in iunie 2018, atunci a costat 115£, iar transportul a costat 24£. A fost livrat prin curier intr-o saptamana, direct acasa, nu a venit la posta.
Ce este Instant Pot, ce model am eu si ce accesorii are
Instant Pot este o oala sub presiune electrica, dar se poate folosi si ca slow cooker, se poate gati la aburi, are si functie de sotare si poate face si iaurt. Modelele mai noi au si functie de copt prajituri si de sterilizat. Exista o varianta mini, cu capacitate de 3 litri, una medie (cea mai des intalnita) de 5.7 litri si una mare de 8 litri. Instant Pot-ul are un vas extern ce contine partea electrica si panoul cu butoane pentru programele de gatit, o oala detasabila de inox, in care se gateste si un capac ce are o supapa ce creeaza presiunea in timpul gatitului. Ca accesorii, in pachet se mai gaseste un gratar de gatit la aburi, un polonic si o spatula pentru orez. Se mai pot achizitiona separat si altele, cum ar fi garnituri de silicon pentru capac, pahare pentru facut iaurt, tavi sau capace. Eu mi-am cumparat doar o garnitura de silicon, deoarece aflasem ca de la mancaruri cu miros mai puternic (de exemplu curry), garnitura poate prinde miros si ar fi bine sa ai una de rezerva pentru mancaruri in care nu vrei sa se transfere acel miros. Am folosit foarte rar a doua garnitura, pentru ca nu mi s-a parut ca se transfera mirosul.
Modelul pe care il am eu este Instant Pot Duo 7 in 1 de 5.7 litri.
Cum functioneaza Instant Pot?
In principiu este o oala sub presiune, dar nu ca cea pe care o stiam eu de la mama, pe care o punea pe aragaz si de care eram speriata de cate ori o folosea pentru ca pufaia si parea ca explodeaza. Dupa ce inchizi capacul Instant Pot-ului, iar manerul de presiune este inchis (pe modul Sealing), setezi programul si timpul de gatit, oala incepe sa fiarba apa si sa creeze presiune. Acest proces poate dura intre 10 minute (daca folosesti putina apa, de exemplu pentru gatit la aburi) si 30 de minute (daca ai oala plina de apa si alte ingrediente, pentru o supa). In momentul in care s-a creat presiunea necesara, se ridica o supapa metalica, iar de atunci incepe programul efectiv de gatit. De exemplu, daca vreau sa fac cartofi la aburi, pun doar o cana cu apa in oala si setez programul Pressure cook pentru 12 minute. Dureaza cam 10 minute ca aparatul sa creeze presiunea, apoi incepe programul de gatit de 12 minute. In total, el va functiona timp de 22 de minute.
Dupa incheierea programului, presiunea din oala trebuie eliberata. La Instant Pot exista doua metode pentru acest lucru: Natural Release (NR) adica o depresurizare naturala care inseamna ca nu intervii asupra oalei. El va elibera foarte incet presiunea si in functie de cantitatea de ingrediente dinauntru, va dura intre 10 minute si chiar si o ora. Daca nu te grabesti, sau daca nu ai o mancare care risca sa se supra gateasca, e o varianta foarte ok.
Daca te grabesti, atunci poti folosi a doua metoda, Quick Release (QR), adica o depresurizare manuala, ce se face prin mutarea manerului de presiune de pe modul Sealing pe modul Venting. Aceasta metoda trebuie aplicata cu mare atentie, pentru ca aburul fierbinte iese cu viteza din oala. De aceea se recomanda ca manerul sa fie tras cu ajutorul unei linguri de lemn, pentru a pastra distanta fata de supapa din care iese aburul.
Aparatul are cateva butoane cu programe pre setate pentru anumite feluri de mancare cum ar fi Soup/Broth pentru supa, Meat pentru carne, Bean pentru leguminoase, Poultry pentru carne de pui, Rice pentru orez si inca cateva. Eu m-am prins desul de tarziu ca ele nu reprezinta modalitati diferite de gatit, ci doar timpi predefiniti pentru acele mancaruri. De fapt, toate au ca metoda gatirea sub presiune. De aceea, eu am ajuns sa folosesc aproape intotdeauna functia Pressure Cook, care e o modalitate manuala de a seta timpii de gatire. In functie de reteta, modific minutele necesare si asta e tot.
Exista, totusi, trei functii diferite: Saute – care permite gatirea in oala, fara a pune capacul. Practic, aparatul incinge fundul oalei de inox si tu poti cali o ceapa sau sota niste legume, daca asta cere reteta. Apoi opresti programul de Saute, adaugi toate celelalte ingrediente, pui capacul si pornesti presiunea.
Aparatul are si functie de Slow Cook, dar eu nu am incercat-o niciodata. Adevarul e ca atunci cand ai varianta de a gati repede, de ce ai vrea sa gatesti incet? :)) Stiu, stiu, slow cooking-ul dezvolta altfel aromele, incheaga bine sosul si altele, insa pana acum nu am simtit nevoia. Poate voi incerca la un moment dat sa fac un pulled pork, sa vad daca e mai simplu decat in cuptor :). Probabil ca marele beneficiu ar fi ca se gateste fara sa faca prea mare caldura in bucatarie. Merita testat :).
Mai exista si functia Yogurt, pe care faci iaurt. Pe asta am testat-o o data, am facut iaurt, a fost bun si cam atat. Raman, totusi, la iaurtul din comert, caci noi nu consumam cantitati mari si, sincer, am niste optiuni bune de cumparat.
Aparatul poate fi si programat sa porneasca dupa un anumit timp (Delay Start). Nu am testat nici functia asta, pentru ca nu mi s-a parut ca imi e utila. Mai degraba il pornesc mai devreme si las mancarea in el pana la ora la care am nevoie, decat sa las ingredientele crude in oala cateva ore.
Dupa ce termina programul de gatit, vasul mentine caldura (chiar si dupa ce elibereaza presiunea), pentru ca are o functie ce se activeaza automat, Keep Warm. Deci indiferent cand deschideti capacul, mancarea va fi calda (pana la 10 ore by default). Am aflat recent ca pe functia Keep Warm se poate si reincalzi mancarea, ceea ce mi se pare wow, mai ales pentru noi, caci nu avem cuptor cu microunde si pentru a reincalzi mancare solida, o tin in cuptorul electric chiar si 15-20 de minute.
Ce gatesc in Instant Pot?
Cel mai des fac supa de legume sau de carne cu legume. Se fierb mult mai rapid decat pe aragaz, fara sa faca caldura sau miros in bucatarie. Cu zeama obtinuta gatesc cel mai des ciorba, pilaf, supa de galuste sau supe crema. Mai fac legume sau fructe la aburi: cartofi (care au gust de cartofi copti), porumb, broccoli, mere. Fac orez cu lapte, risotto sau orez fiert ca garnitura. Am gatit sos ragu, pulled pork, dar si mancaruri clasice precum ardei umpluti, mancare de mazare cu pui, pilaf. De cateva ori am gatit minestrone, curry sau mancare de linte sau ras asfour. Fierb fasole sau naut intr-un timp mult mai scurt decat ar sta pe aragaz. Recent am gatit un pui intreg si a iesit foarte fraged si suculent.
Retetele le-am luat initial de pe net (in general de pe bloguri din State), dar dupa ce am inceput sa inteleg cum functioneaza si de cate minute au nevoie anumite alimente, am inceput sa si improvizez. De exemplu, pentru o mancare de mazare cu pui, am calit o ceapa cu niste ulei pe functia Saute, am adaugat carne de pui, mazare, sos de rosii si am pornit aparatul pe Pressure cook pentru 20 de minute.
Producatorul recomanda ca pentru gatirea sub presiune, sa se puna in oala minimum o cana de lichid, pentru a se crea presiunea. Din acest motiv, mancarurile ies mai lichide decat cele gatite pe aragaz, ceea ce este explicabil din moment ce in timpul gatirii nu iese deloc abur, deci daca faci o mancare cu sos, el nu se va ingrosa. Eu nu am vazut o problema majora in asta, dar la unele mancaruri poate e o idee mai buna sa le gatesti in mod traditional daca ai timp si vrei sa iasa mai inchegate.
Ce imi place la Instant Pot
- De unde sa incep? 🙂 Cred ca ce imi place cel mai mult este ca nu e nevoie sa il supraveghezi. Pui ingredientele, pornesti programul, pleci la plimbare, duci copilul la somn, faci un dus, iesi la cumparaturi si cand te intorci mancarea e gata de pus pe masa. Aici am o mentiune: as recomanda sa faceti asta doar dupa ce l-ati testat si stiti cum se comporta pe un anumit fel de mancare. Aparatul mai poate da anumite erori, pe care e bine sa le observati si pentru care sa interveniti la timp (de exemplu cand are prea putin lichid si poate sa dea eroarea ‘Burn’ si sa fie nevoie sa il opriti).
- Gateste fara a face caldura si miros. Asta e ge-ni-al! Vara cand nu vrei sa mai adaugi 10 grade in bucatarie, e perfect! Legat de miros, dupa ce se elibereaza presiunea, mai ales daca e eliberata manual, iese ceva miros, dar persista doar cateva minute, iar daca aerisiti bine, aproape nu se mai simte nimic.
- Oala in care se gateste este de inox, despre care stiu ca este unul dintre materialele cele mai sigure pentru gatit, este rezistenta si se poate spala la masina de spalat vase.
- Instant Pot-ul ma ajuta sa descopar retete noi sau sa adaptez retetele clasice intr-un mod mai simplu. De exemplu, fac un risotto delicios, fara sa mai fie nevoie sa invart in oala de pe aragaz timp de 20 de minute in continuu.
- Se gasesc milioane de retete pe internet. Daca cauti ‘instant pot recipes’ in Google, se gasesc 228 de milioane de rezultate :)). Poti cauta cat timp se gateste orice ingredient in Instant Pot si poti afla orice informatie de troubleshooting sau diverse tips and tricks. Nu stiu daca exista un alt aparat electrocasnic cu atat de multe review-uri, retete si articole scrise despre el.
- Imi place si pentru ca e usor de utilizat si e sigur. Mi se pare bine facut si nu am avut niciodata griji legate de siguranta cand am folosit-o.
Ce nu imi place la Instant Pot
Sunt si cateva lucruri care nu imi prea plac, dar vreau sa spun din start ca nu mi se par majore si le trec cu vederea. Dar le punctez aici, ca sa stiti la ce sa va asteptati.
- Incep cu lucrul cel mai important, dupa parerea mea: Instant Pot nu este chiar ‘instant’. Adica nu gateste in fix timpul necesar unei retete. Mai exact, daca pentru o mancare cu pui este necesar sa il setezi la 20 de minute, nu te astepta sa fie gata in timpul asta. Mai intai, oala isi face presiunea, iar asa cum spuneam, in functie de cantitatea de ingrediente si de lichid, lucrul asta poate dura si 20-30 de minute. Abia apoi incepe programul si uneori e necesar sa mai lasi sa elibereze presiunea natural inca 10-15 minute. In total ajungi pe la o ora, timp in care poate ai face mancarea aceea pe aragaz. DAR, faptul ca nu te mai obosesti cu amestecatul, cu supravegheatul, nu mai face caldura si miros, compenseaza cu brio aceasta ‘problema’.
- In al doilea rand, ma supara faptul ca nu se poate comanda din Romania si ca e destul de scump transportul. Totusi, experienta de pe Amazon e foarte prietenoasa si nu e chiar un impediment. Ramane, totusi, costul transportului, care e cat un sfert din costul aparatului.
- Capacitatea de 5.7 litri poate fi destul de mica in anumite situatii: cantitatea de supa care poate fi pregatita in oala e destul de mica pentru ciorba, de exemplu, iar ardei umpluti intra vreo 6. Pentru o familie mai mare de 3-4 persoane poate fi insuficient. Desigur, exista varianta de a lua aparatul de 8 litri, dar asta inseamna ca va si ocupa mai mult loc.
- Oala mea s-a zgariat pe fund in timp si acum cam lipeste unele mancaruri, cum ar fi orezul cu lapte. Nu e o mare problema, as putea chiar sa iau o oala de rezerva, dar totusi merita mentionata. Poate daca aveam mai multa grija la spalat, nu s-ar fi zgariat asa tare. Apropo de asta, eu am primit eroare de Burn de vreo 3 ori (de doua ori cu orez si o data cu linte). Asta se intampla cand lichidul este absorbit prea repede, iar mancarea incepe sa se lipeasca de fundul oalei si sa se arda daca continua programul de gatire. In acel moment, oala scoate un sunet de avertizare si arata mesajul ‘burn’ pe afisajul electronic. In acel moment, trebuie sa opriti programul (Cancel), sa eliberati manual presiunea, sa desfaceti capacul si sa scoateti mancarea din oala. Atunci, deoarece mancarea e lipita de fund, oala trebuie spalata cu atentie, pentru a nu o zgaria.
Tips & tricks
- Tine Instant Pot-ul la indemana! Daca va ramane printr-un dulap, ascuns, in speranta ca il vei scoate ‘cand gasesti o reteta potrivita’, vei uita de el si il vei folosi de 3 ori pe an. Desi blatul meu de bucatarie e destul de aglomerat, l-am asezat pe el si de atunci gatesc mult mai des decat inainte, cand il tineam in dulap.
- Transforma retetele cunoscute in retete pentru Instant Pot. Nu astepta sa te loveasca inspiratia doar scrolland pe Pinterest, pentru ca nu intotdeauna ai timp sa cauti retete, sa cumperi special ingrediente sau sa mananci chestii inedite. Daca ai pofta de ardei umpluti, gandeste-te cum i-ai putea face la Instant Pot. Cauta pe Google ‘instant pot meat stuffed peppers’, intra pe 2-3 retete si vezi cate minute se gatesc. Umple ardeii dupa cum iti doresti, nu uita sa adaugi lichid si porneste aparatul.
- Adauga apa fiarta. Pontul asta il am de la prietena mea, Andie, si e genial. Daca vrei ca aparatul sa ajunga mai repede la presiune, fierbe apa in fierbatorul electric inainte de a o pune in Instant Pot.
- Orezul e tricky. Orezul fiert la Instant Pot e una dintre retetele de baza si e super util sa il poti face in el, rapid. Daca nimeresti reteta potrivita, orezul iese perfect, bob cu bob si fara zeama (ma refer in principal la orezul cu bob lung: basmati, jasmine). Dar pana la reteta perfecta, e posibil sa primesti niste ‘burn-uri’ enervante. Eu am obtinut niste rezultate bune cu reteta de 1:1 (cantitati egale de orez si apa), orezul se clateste foarte bine sub jet de apa, se pune in oala impreuna cu apa, se amesteca bine, Pressure cook 5 minute, dezactivata functia de Keep Warm, natural release (NR) 10 minute. Totusi, la anumite brand-uri de orez, dupa 3 minute de program, am primit eroarea de ‘burn‘. Am apasat Cancel, am facut NR si am desfacut capacul. Surpriza a fost ca orezul era deja gatit, dar incepuse sa se prinda de oala. Deci lectia e ca la orez trebuie sa testati si sa vedeti care e modalitatea ideala de gatire pentru tipul de orez pe care il alegeti. Daca vreti un orez cremos (orez cu lapte, pilaf), nu trebuie sa va faceti probleme, pentru ca acolo se pune mult lichid (1:4 sau 1:5) si nu e risc de ‘burn‘.
- Dezactiveaza Keep Warm daca nu vrei ca mancarea sa se supra gateasca sau daca vrei ca aparatul sa elibereze (un pic) mai repede presiunea. Asa cum spuneam la punctul 4, Keep Warm se dezactiveaza cand se gateste orez, ca sa nu continue procesul de gatire prea mult si sa il usuce. Dupa acelasi rationament, puteti sa opriti butonul de Keep Warm si la alte mancaruri pentru a nu pastra caldura inutil.
- Un alt pont gasit pe net este sa acoperi manerul de eliberat presiunea (pressure handle) cu un prosop textil cand eliberezi presiunea manual. De obicei, mai ales daca e mai mult lichid in oala, prin supapa, odata cu aburul fierbinte, ies si stropi de apa. Daca dati drumul manerului rapid, exista riscul sa stropiti totul in jur. De aceea, un prosop subtire pus deasupra poate fi util pentru ca opreste imprastierea stropilor de lichid. Totusi, aici e nevoie de o mentiune importanta: producatorul nu recomanda acoperirea capacului aparatului, deci daca vreti sa testati, sa o faceti cu mare atentie primele dati.
Concluzii
Mie Instant Pot chiar mi-a usurat viata in bucatarie si nu imi imaginez cum ar fi fara el. Pregatesc aproape zilnic ceva, fie ca doar fac niste porumb la aburi in cam 15 minute, fierb o supa sau fac un pilaf. Nu am grija lui, se foloseste usor si se curata la fel de usor. Pot sa gatesc foarte multe feluri de mancare, iar vara cand e sufocant de cald, nu e nevoie sa fac 40 de grade in bucatarie daca vreau sa fac de mancare.
Am vazut ca sunt pe piata, chiar si in Romania, mai multe modele de multicookere, unele foarte asemanatoare cu Instant Pot si probabil ca au cam aceleasi functii si functioneaza dupa acelasi principiu de gatit sub presiune. Cred ca sunt si unele ok, care pot inlocui cu succes Instant Pot-ul, dar eu l-am ales fiind influentata de multitudinea de retete existente pe net si de numarul mare de utilizatori din lume, care l-au testat si ras-testat si au scris atatea articole de review.
Andra says
Excelent articol! Complet, cu informatii utile si la obiect. Multumim!
Ps: acum ma duc sa-l comand si euu 🙂
Andreea says
Multumesc de feedback, ma bucur ca ti-a placut!
Ana says
Buna Andreea,
Imi plac tare mult postările tale!
Si eu am instant pot si imi place foarte mult. Mai nou imi fac la el budinca cu fulgi de ovaz, care e mancata cu placere si de fetita mea de 1 anisor: 2 sau 2,5 cani de lapte de migdale, 1 cana de ovaz, 4 min pressure cook si 20 min natural release. Iese f bun.
Tu cat timp lasi orezul cu lapte? Ma gandesc sa le fac si eu copiilor :). Ma gandesc la un raport 1:2 de prez:lapte si vreo 5 minute pressure cook?
Anghel Florentina says
Este excepțional. Am pus o găină de țară s a făcut in 35 de minute. Mulțumesc Andrea. L am primit de la nora mea din Canada, dar a venit si aici in Romănia.
Radu says
Bravo Andreea! Nu cred ca se putea o prezentare mai la obiect a aparatului. Multumim.
Andreea says
Multumesc! Ma bucur ca ti-a placut.