Supă cremă de dovleac cu pere
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp total
 
Portii: 4
Ingrediente
  • 2 cepe medii
  • 50 gr unt
  • un dovleac plăcintar (de aprox. 1 kg)
  • 2 pere coapte
  • 800 ml supă de legume/ de pui*
  • o legătură mică de pătrunjel
  • ¼ linguriță de nucșoară măcinată
  • sare, piper
  • 100 ml smântână lichidă
  • 50 gr brânză de capră sau gorgonzola (pentru servit)
  • *daca nu aveți supă de legume sau de pui, puneți apă și o linguriță de legume deshidratate sau mai adaugați un morcov, un păstârnac și o bucată de țelină la fiert, pe care le scoateți înainte să pasați supa)
Preparare
  1. Ceapa se taie în bucăți mari.
  2. Dovleacul și perele se curăță de coajă și de semințe și se taie și ele în cuburi mari.
  3. Se pune o oală pe foc și în ea se călește ceapa împreună cu untul, în jur de 5 minute, până când ceapa se înmoaie.
  4. Se adaugă cuburile de dovleac și pere, pătrunjelul, supa (sau apa și legumele), sare, piper și nucșoara. Se fierb în jur de 30-40 de minute, până când dovleacul se înmoaie.
  5. Daca ați pus și alte legume la fiert (morcovi, păstărnac, țelină), se scot din oala pentru a nu schimba foarte mult gustul final al supei.
  6. Supa se pasează cu un blender și apoi se adaugă smântână lichida și se mixează din nou. Se potrivește de sare și se servește cu puțină brânză de capră sau gorgonzola și crutoane.
Recipe by Taste Bazaar at https://tastebazaar.ro/2022/09/supa-crema-de-dovleac-cu-pere.html